Avion prăbușit în Alaska: nu există supraviețuitori

Avion prăbușit în Alaska: nu există supraviețuitori
Avionul efectua un zbor pentru a transporta combustibil
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP.
Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa, în apropierea aeroportului din Fairbanks, oraş din centrul acestui stat situat în extremul nord-vest al continentului american, a explicat poliţia din Alaska, într-un comunicat.
Aparatul avea "două persoane la bord" şi s-a prăbuşit "în râul Tanana", la mai puţin de 10 minute după decolare.
"Avionul a căzut pe un deal abrupt de pe malul râului, unde a luat foc. Nu au fost găsiţi supravieţuitori", a precizat poliţia.
O fotografie a prăbuşirii furnizată de autorităţi arată copaci în flăcări pe marginea unui râu acoperit de gheaţă, în mijlocul căruia resturile avionului sunt abia perceptibile.
Aparatul era un Douglas DC-4. Creat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest model nu a fost produs de mai bine de treizeci de ani şi în prezent este folosit în principal pentru transportul de mărfuri.
Avionul efectua un zbor pentru a transporta combustibil, a confirmat Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB). Această agenţie guvernamentală a deschis o anchetă.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News











