PSD Vrancea își face bagajele, după 20 de ani de “locuit” în clădirea de patrimoniu din Focșani, Strada Republicii nr.13, în centrul municipiului. Decizia aparține președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma (PNL), care a invocat abuzuri din partea pesediștilor cât timp au avut clădirea în chirie, închiriată cu aprobarea fostului președinte al CJ Vrancea, Marian Oprișan. Ultima chirie plătită era de circa 1 euro / metrul pătrat.

Contractele de închiriere a imobilului situat în centrul Focșaniului au expirat luni, 4 ianuarie 2022, iar termenul prin care PSD Vrancea va putea ocupa clădirea de pe strada Republicii nr.13 nu a fost prelungit. Clădirea de patrimoniu, care aparține Consiliului Județean Vrancea, a fost închiriată în urmă cu două decenii către filiala județeană a Partidului Social Democrat. Este vorba despre o suprafață de aproximativ 325 mp care a fost împărțită între filiala județeană a partidului și, actualmente, cabinetele parlamentare ale deputaților Nicușor Halici și Elena Stoica.

Șase parlamentari de Vrancea aveau pază plătită din bani publici

Un control al Camerei de Conturi Vrancea, efectuat în anul 2016, a arătat că 6 parlamentari PSD vrânceni au beneficiat de servicii de pază plătite din bani publici, pe care nu le-au achitat, pentru birourile parlamentare din Focşani. Este vorba despre Cristian Dumitrescu, Petru Filip, Angel Tîlvăr, Victor Roman, Miron Mitrea şi Ciprian Nica, care şi-au ales câte un birou parlamentar în sediul din Focşani, de pe strada Republicii Nr. 13, imobil aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Vrancea.

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat că în contractele perfectate cu chiriaşii parlamentari aceştia beneficiaseră, în perioada ianuarie 2013 – septembrie 2015, de servicii de pază, în sumă de 250.647 de lei, servicii plătite din bugetul Consiliului Judeţeanl.

Consiliul Judeţean a decis, în anul 2017, să-i oblige la plată pe cei şase parlamentari, fiecare având de contribuit cu puţin peste 40.000 de lei. Mai bine de doi ani, aceștia nu au plătit nimic, deşi beneficiau lunar de sume forfetare, Pentru ca sumele să nu se prescrie, cei din Consiliul Judeţean i-au acţionat în judecată pe datori, în mod individual și au câștigat, potrivit deciziei instanței.

La sfârșitul lunii martie a anului trecut, consilierii județeni au votat cuantumul chiriilor pe care social democrații trebuiau să le achite pentru clădirea din B-dul Republicii nr. 13. La acea dată, aleșii județeni au avut la mapă 3 proiecte de hotărâre pentru închirierea de spații în care își vor desfășura activitatea parlamentară deputații PSD Nicușor Halici și Elena Stoica, dar și organizația social democraților.

“Consiliul Județean Vrancea a decis ca, de la 1 ianuarie 2022, să nu mai prelungească contractul de închiriere a spațiului din Focșani, str Republicii, nr. 13, unde funcționau cabinetele parlamentarilor PSD și, totodată, sediul partidului. Decizia a fost luată de către președintele Cătălin Toma, care a fost împuternicit în unanimitate de către consilierii județeni, în urma deficitului de spațiu pe care îl are Consiliul Județean și a solicitărilor venite din partea Muzeului Vrancei, instituție subordonată. De altfel, Muzeul plătește chirie o sumă importantă unei societăți private (contract încheiat in în timpul vechii administrații) pentru o clădire unde își desfășoară activitatea. Mai mult, două dintre secțiile sale se află în reabilitare energetică (Secția de Istorie și Secția Științele Naturii). Chiriașii au primit un termen de 10 zile pentru a-și strânge lucrurile, pe data de 10 ianuarie urmând să aibă loc acțiunea de predare-primire a spațiului”, a declarat Adrian Crețu, administratorul public al județului Vrancea.

Deputatul PSD de Vrancea, Elena Stoica: acolo e o parte din istoria PSD Vrancea, vreau să cred că e o decizie de moment a CJ Vrancea

“Eu am cabinet și la Panciu, cel de la Focșani e al doilea, de la început am știut că închirierea de la Focșani e până la sfârșitul anului și mi-am asumat lucrul acesta. Am să vă răspund foarte diplomat – vreau să cred că nu a fost un abuz din partea domnului Toma (n.r. președintele CJ Vrancea), acolo e o parte din istoria PSD Vrancea, cred și îmi doresc ca, într-un final, acel sediu să rămână al PSD Vrancea, poate e o decizie de moment a domnului președinte al Consiloiului Județean”, a declarat Elena Stoica, deputat PSD de Vrancea.

Președintele PSD Vrancea, deputatul Nicușor Halici, a declarat că termenul e “cam din scurt, pentru că acolo sunt documente multe și nu e timp să le luăm pe toate până pe 10 ianuarie”

Totodată, Halici a sugerat că s-a aplicat tratament discriminatoriu între sediile PSD Vrancea și ALDE Vrancea, președintele acestuia din urmă fiind și vicepreședinte al CJ Vrancea și având o relație cordială cu actualul șef al CJ:

“În primul rând, nu există, din câte știu eu, o hotărâre unanimă a Consiliului Județean Vrancea, dar mă bucur că președintele CJ a ținut cont de propunerea mea ca ambele sedii, ale PSD și ALDE, să fie date unor instituții din subordinea CJ care stau cu chirie în piața privată, deși ALDE nu e partid parlamentar. Ar trebui să limităm interferența politică în viața administrativă, dar dacă domnul Toma așa a decis, să răspundă. Încă nu am identificat un nou sediu pentru organizație, oricum e cam din scurt această decizie, nu vom putea muta toate documentele, unele cu character personal, din sediu, până pe 10 ianuarie”, a declarat președintele PSD Vrancea, deputatul Nicușor Halici.

Și pesediștii din Adjud au pierdut sediul

PSD Adjud a pierdut în instanță procesul cu primăria localității, după ce instituția (condusă, după 30 de ani, de primar PNL) a dat în judecată filiala ca urmare a unui contract de închiriere “dubios” – așa cum îl numea, în martie anul trecut, primarul Florin Nechifor – încheiat între cele două părți.

În 2013, fostul primar PSD Constantin Armencea închiria către PSD un spațiu de 41 metri pătrați pe o sumă considerate modică – 14 lei pe lună, pe tot timpul existenței PSD Adjud: „Prezentul contract de închiriere se încheie pe toată durata funcționării filialei PSD Adjud”, se stipula în documentul respectiv. Asta în timp ce PNL trebuia să achite pe sediul propriu, închiriat de același primar, 251 de lei pe lună pe un spațiu de aproape 19 metri pătrați.

După ce conducerea municipiului s-a schimbat în urma alegerilor locale, noul edil, Florin Nechifor, a deschis proces împotriva PSD Adjud, iar magistrații Tribunalului Vrancea au decis în favoarea primăriei și au dispus evacuarea filialei din imobilul de patrimoniu.

Articolul precedentProfesoara care ducea elevi cu autocarul la mitingul PSD din 2018 a fost numită subsecretar de stat la Ministerul Culturii
Articolul următorAlexandru Rafila, măsuri în valul 5: „Școlile trebuie să rămână deschise”