În România există un oraș în care ultimii patru primari au fost cercetați sau condamnați pentru fapte de corupție. Este vorba despre orașul care a dat cel mai bun vin spumant din România – Panciu. Ultimii patru primari care au condus localitatea au avut probleme penale. Unii au fost condamnați, alții au scăpat pentru că nu mai sunt, alții așteaptă deciziile instanțelor.
Tradiția „penală” a orașului vrâncean dintre vii își are originile încă dinainte de 1989. Fostul primar PSD din perioada 2000 – 2013, Ion Petre, a fost condamnat, înainte de Revoluție, la închisoare cu executare, pentru furtul unor motoare. Asta nu a împiedicat conducerea PSD să-l valideze pentru candidatura la primărie și nici pe localnici să-l voteze 4 mandate la rând. În timpul ultimului mandat, Petre a fost cercetat penal pentru fapte de corupție, însă a decedat înainte de finalizarea dosarului.
Fănică Panciu, edilul orașului în perioada 1996 – 2000 (PD), singurul om de dreapta, nu doar declarativ, care a condus orașul de la Revoluție încoace, a fost și el condamnat penal pentru fapte de corupție, la 8 luni închisoare cu suspendare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale. În anul 2000, Panciu a fost făcut răspunzător, alături de fostul viceprimar, Dumitru Andrei și de fosta contabilă șefă, Maricica Caragață, de crearea unui prejudiciu de aproape 2,8 miliarde lei vechi în dauna Primăriei Panciu.
Iulian Nica, PSD, edilul orașului Panciu între anii 2014 – 2020, este cercetat penal și el, pentru fapte de corupție în legătură cu funcția. El este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni: delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la delapidare, instigare la fals intelectual, uz de fals, prejudiciul estimat fiind de circa 370.000 de euro, fiind chiar arestat, anul trecut. Procurorii au descins inclusiv la Primărie dar și la casa primarului și la locuințele mai multor angajați.
Ultimul pe lista procurorilor este actualul edil al orașului Panciu, Neculai Mărăscu (PNL), ales primar în 27 septembrie 2020. Deși este, acum, liberal, Mărăscu a cochetat mulți ani cu PSD și baronul Oprișan, aflându-se pe lista candidaților la Consiliul Local, fiind şi director al spitalului din oraş, pus cu sprijinul PSD. Mărăscu este și el cercetat într-un dosar penal instrumentat de procurorii vrânceni. El are calitatea de suspect după ce ar fi aranjat angajarea unei persoane la piaţa din oraş – casier, în urma unui concurs controversat. Totul a început în luna ianuarie, când Primăria din oraşul Panciu a fost percheziţionată de poliţişti şi jandarmi, percheziții dispuse într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu. Asupra lui Mărăscu planează și suspiciunea că l-a numit pe finul său, Valentin Iulian Podaru, în funcţia de director al Spitalului din Panciu.