Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani va găzdui, în premieră pentru orașul nostru, Muzeul Iluziilor. Manifestarea va avea loc în perioada 16-28 octombrie. Muzeul mobil parcurge mai multe orașe din țară, cu o diversitate de mijloace: iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi etc. Conceptul este unul unic în România și are un caracter interactiv – vizitatorii vor putea înțelege cum funcționează iluziile prin contactul direct cu cele peste 100 de obiecte prezentate, dar și prin explicațiile unui povestitor unplugged, care va oferi detalii despre mecanismele lor de funcționare și va face demonstrații live. „Muzeul Iluziilor este, prin asta, și o completare neconvențională, dar extrem de utilă, a educației formale din școli. Totodată, le recomandăm vizitatorilor să aibă bateria telefonului sau a aparatului foto 100% încărcată când vin la noi, pentru că vor pleca cu multe amintiri frumoase de aici”, susțin organizatorii. Durata unei vizite este de 60 de minute, iar prețul unui bilet de vizitare a Muzeului Iluziilor este de 15 lei.