Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD), a cumpărat domeniul de 11.000 de metri pătrați din comuna Bolotești în care stă cu mama sa, Lucia Gherarde, și cu soția. Suma este de 330.000 de euro, pe care fostul baron de Vrancea a plătit-o prin virament bancar către mama sa.

Domeniul familiei Oprișan este impresionant, de peste 11.000 de metri pătrați, amplasat la poalele unei păduri, pe DN2 D, la kilometrul 27. Casa este formată din mai multe corpuri, fiind înconjurată de ziduri înalte de peste trei metri. Este păzită non-stop. Pentru construcția acesteia s-a defrișat o suprafață importantă de pădure. Potrivit imaginilor din satelit, are cel puțin șapte corpuri de clădire, în curte putând fi văzută și o piscină.

Potrivit declarației de avere a lui Oprișan, deși veniturile politicianului au rămas aceleași, salariul, averea a crescut continuu. Una dintre justificările liderului pesedist a fost că mama sa l-a împrumutat iar, cu 1.300.000 de lei, împrumut scadent în 2031.

Oprișan mai are 3 împrumuturi de la mama sa, scadente în 2028 și în 2030.

Potrivit aceleiași declarații de avere, baronul de Vrancea are un venit anual, din indemnizația de vicepreședinte de CJ, de 148.209 de lei. Pe de altă parte, darnica lui mamă este o pensionară cu o pensie obișnuită, căci a lucrat la fosta Fabrică de Confecții Focșani ca paznic.

Terenuri și mașini de lux

Marian Oprișan nu duce lipsă nici de terenuri, noua declarație de avere dezvăluie că a mai achiziționat un teren intravilan, împreună cu soția sa, Mihaela Oprișan, funcționar tot în cadrul Consiliului Județean Vrancea. Liderul pesedist mai menționează, în declarația de avere, 3 apartamente, și 35.000 de euro în conturi.

La începutul anului 2022, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea a scos la vânzare doi bolizi de lux, pentru care cerea aproape 400.000 de euro. Este vorba despre un Mercedes-Benz GLS 500 4MATIC – autoturism cu care Oprișan și noua sa soție au fost în luna de miere la Milano și pentru care Oprișan cerea 79.000 de euro, și un Mercedes-Benz GLS Mercedes-Maybach 600 MHEV 4MATIC, pentru care Oprișan cerea 317.000 de euro.

Valoare subestimată a domeniului

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare obținut în exclusivitate de PRESShub, mama lui Oprișan îi vinde acestuia domeniul de peste 11.000 de metri pătrați la o sumă considerată derizorie – 330.000 de euro, adică 30 de euro metrul pătrat.

„Subsemnata Gherarde Lucia declar că vând fără nici o rezervă pentru mine soților Oprișan Marian și Oprișan MIhaela imobilul situate în comuna Bolotești, sat Vităneștii de sub Măgură, jud. Vrancea, compus din teren în suprafață totală de 11174 mp, categoria de folosință curți construcții și construcțiile edificate pe acesta – casă1, în suprafața sol desfășurată pe 102 mp, casa de locuit 2, desfășurată pe 615 mp, C3 terasă și magazine de 111 mp, C4 garaj de 173 mp și desfășurată de 382 mp și C5 anexa de 81 mp”, se arată în contractual de vânzare – cumpărare.

Ce spune Marian Oprișan

PRESShub l-a contactat pe vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, pentru a afla de unde a luat banii pentru cumpărarea proprietății, din moment ce trăiește dintr-un salariu la stat și nu are alte împrumuturi decât de la mama sa.

„V-am mai spus-o o dată și o repet, terminați-o cu populismele, cu pensiile, cu poveștile de genul ăsta. Banii provin din tranzacții imobiliare pe care le-a făcut mama mea. Și eu am avut bani de la mama mea. Nu m-a împrumutat. Este vorba de mamă și fiu aici.

O să modificăm și declarația de avere. Transferuri familiale.

Atâta timp cât am plătit taxe, am plătit impozite, am plătit tot, tot ce trebuia plătit la statul român, îți doresc o zi bună. E studiu de evaluare făcut, cu evaluator autorizat. Eu am avut bani, de unde i-am avut scrie în declarația de avere. Familia mea e curată ca lacrima, am plătit impozite la statul român, nu avem nimic să ne reproșăm, nu am furat nicun leu.

Motivul tranzacției: să nu mai aibă nimeni mic de comentat. Povestea este una singură, am și declarat toate aceste bunuri, toate aceste sume de bani, toate proprietățile pe care le-am avut eu, i le-am transferat mamei mele când am intrat în război cu Guvernul României, cu Năstase și acum nu mai vreau să mai aud comentarii„, a răspuns Marian Oprișan.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorASF și FGA, căpușate politic! 800 de posturi ocupate de rudele, prietenii și relațiile puternicilor zilei