Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 05 ianuarie, în jurul orei 22:45, la un accident rutier produs pe str. Vâlcele din municipiul Focşani. Două autoturisme, în care se aflau 6 persoane (3 adulți şi 3 minori),  au intrat în coliziune. În urma impactului  o persoană a rămas încarcerată iar alte 3 persoane, printre care şi 2 minori, au fost rănite.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea  (SAJ).

Echipajul de descarcerare a acționat pentru descarcerare unei persoane de sex masculin rămasă blocată într-unul dintre autoturisme. Victima, politraumatizată în urma accidentului rutier, a fost predată în stare conștientă unui echipaj SAJ, care a transportat-o la spital.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele neîncarcerate, respectiv o persoană de sex masculin, în vârstă de 15 de ani, aflată în stare de conştiență, care a suferit traumatisme la membrele superioare şi inferioare. Pacientul a fost transportat cu ambulanța SMURD la U.P.U Focșani.

Imagine

Imagine

Alte 2 persoane, o femeie şi un copil, au fost preluate de un echipaj SAJ.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

 

Sursa: Realitatea de Vrancea

Articolul precedentVERIFICĂRI la Spitalul din Găești: DSP a sistat „vacccinările la liber” împotriva COVID-19
Articolul următorSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu