Președintele UNCJR și al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, se ascunde de reprezentanții elevilor care îi cer gratuitate pe transportul public pentru colegii lor navetiști.

Într-un comunicat transmis presei, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor susțin că Oprișan a fost de negăsit când l-au căutat să-i ceară să adopte o poziție în favoarea școlarilor.

„Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi pentru a obține transport gratuit pentru elevi, nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație. Contactat de reprezentanții elevilor, acesta este de negăsit. Avem nevoie de o poziție clară, iar asta cât mai urgent. Am încredere în Guvernul României că va prioritiza o Românie Educată și va efectua toate demersurile necesare pentru ca nevoile elevilor să fie prioritizate, nu cele ale operatorilor de transport și în mod clar nu cele ale consiliilor județene”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, conform comunicatului.

Consiliul Național al Elevilor îi cere lui Marian Oprișan, în calitate de președinte al UNCJR, să adopte o poziție fermă privind îndatorirea consiliilor județene de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin introducerea unor obligații contractuale în relația cu operatorii de transport.

„Consiliul Național al Elevilor îi solicită președintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, să adopte o poziție fermă privind necesitatea elaborării acestor contracte în mod cât mai transparent, în procedură de urgență, în urma consultării prealabile a consiliilor județene ale elevilor. Autoritățile publice au obligația de a adopta această măsură în vederea protejării dreptului la învățătură, garantat prin articolul 32 al Constituției României”, se arată în comunicatul de presă al Consiliului Național al Elevilor.

Consiliului Național al Elevilor mai solicită ministrului Transporturilor, Lucian Bode, să elaboreze mecanisme de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să respecte legea.

POtrivit OUG 51/2019, licențele de transport interjudețean și județean seprelungeau pentru 4. Cum această ordonanță a fost respinsă, elevii spun că președinții de consilii județene ar trebui să prevadă expres, în contractele cu transportatorii, că transportul elevilor navetiști să fie decontat de către instituțiile pe care le conduc, lucru care nu se întîmpla pînă acum.

Comunicatul, integral, mai jos:

Dreptul elevilor navetiști la educație – între interesele operatorilor de transport și a consiliilor județene!

Consiliul Național al Elevilor trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care consiliile județene aleg să respecte obligația de a garanta accesul la educație pentru elevii navetiști. O dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a legii privind respingerea OUG 51/2019, consiliile județene și transportatorii fac presiuni asupra Guvernului României pentru a prelungi licențele transportatorilor și pentru a nu realiza contractele între autoritatea publică și operatorii de transport acum. Guvernul României, care și-a asumat ca politică educațională România Educată, trebuie să rămână imun la aceste presiuni și să creeze mecanisme clare de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să aplice legea.

Atragem atenția asupra faptului că reprezentanții elevilor din România s-au adresat consiliilor județene pentru a solicita ca aceștia să prevadă în contractele antemenționate gratuitate pentru elevi, astfel încât toți elevii navetiști să poată ajunge la școală, indiferent de statutul lor socio-economic. Consiliul Național al Elevilor îi solicită președintelui Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, să adopte o poziție fermă privind necesitatea elaborării acestor contracte în mod cât mai transparent, în procedură de urgență, în urma consultării prealabile a consiliilor județene ale elevilor. Autoritățile publice au obligația de a adopta această măsură în vederea protejării dreptului la învățătură, garantat prin articolul 32 al Constituției României.

Consiliul Național al Elevilor solicită următoarele:

  • Marian Oprișan ( președintele UNCJR): garantarea respectării legii privind respingerea OUG 51/2019 și asumarea unei poziții ferme privind îndatorirea consiliilor județene de a garanta transport gratuit pentru elevi, prin introducerea unor obligații contractuale în relația cu operatorii de transport;
  • Lucian Bode (Ministrul Transporturilor): elaborarea în regim de urgență a unor mecanisme de control pentru sancționarea operatorilor de transport și a consiliilor județene care refuză să respecte legea;
  • Raluca Turcan (vicepremier) și Monica Cristina Anisie (Ministrul Educației): abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 309/1996, întrucât aceasta se află în contradicție cu acte normative – mai recente – care reglementează transportul elevilor.

 

Marian Oprișan ar trebui să se lupte cot la cot cu noi pentru a obține transport gratuit pentru elevi, nu să caute să scutească baronii locali de a investi în garantarea accesului la educație. Contactat de reprezentanții elevilor, acesta este de negăsit. Avem nevoie de o poziție clară, iar asta cât mai urgent. Am încredere în Guvernul României că va prioritiza o Românie Educată și va efectua toate demersurile necesare pentru ca nevoile elevilor să fie prioritizate, nu cele ale operatorilor de transport și în mod clar nu cele ale consiliilor județene.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Medic chirurg, din Spitalul Județean Focșani, confirmat cu COVID19
Articolul următorORDONANȚA MILITARĂ 7. Marcel Vela, Raed Arafat și Bogdan Despescu susțin o conferință de presă la această oră la sediul Ministerului Afacerilor Interne.