VIDEO Urmărit general blocat în trafic și prins de polițiștii vrânceni

urmarit
https://youtu.be/2w1jYWZvcPY În cursul serii trecute, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au organizat şi executat o acţiune, în municipiul Focșani, în vederea identificării şi prinderii persoanelor urmărite în temeiul legii. Astfel, în jurul orei 19.00, în urma activităţilor specifice întreprinse, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Focșani au reușit blocarea în trafic, pe o stradă din municipiul Focșani, a unui autoturism, în care se afla, în calitate de pasager, un bărbat de 22 de ani, din municipiul Adjud, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă de către Curtea de Apel Galați și care se sustrăgea de la executare. În fapt, poliţiştii din cadrul formaţiunii supravegheri judiciare au sesizat Curtea de Apel Galați, cu privire la încălcarea obligațiilor stabilite prin măsura controlului judicar de către cel în cauză iar la data de 18 ianuarie a.c. instanța a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile. Bărbatul de 22 de ani este bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat din locuințe și societăți comerciale. Cel în cauză a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Citește și:
- 17:18 - Măsuri de ultima oră pentru ca tezaurul să nu mai fie furat. Coiful de la Coțofenești va ajunge în România
- 15:35 - Focuri de armă în Strâmtoarea Ormuz. Iranul a închis din nou strâmtoarea
- 15:31 - De ce are România cel mai mare preț la energie din Europa, raportat la veniturile populației
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News














