O comună din Vrancea a devenit, în aceasta perioadă, cel mai vizitat loc din țară, pentru cei care vor sa se imunizeze si nu au mai gasit locuri. 7 centre de vaccinare sunt organizate la Suraia, iar oamenii bat drum lung pina acolo. Uneori chiar sute de kilometri!

O comună din Vrancea a devenit, în aceasta perioadă, cel mai vizitat loc din țară, pentru cei care vor sa se imunizeze si nu au mai gasit locuri. 7 centre de vaccinare sunt organizate la Suraia, iar oamenii bat drum lung pina acolo. Uneori chiar sute de kilometri!

„În partea din dreapta avem fluxurile cu Pfizer, în stânga cele trei fluxuri cu Moderna, astfel încât pacienții să nu se suprapună, să nu se creeze confuzii sau, Doamne ferește, inoculări greșite”, a declarat una din reprezentantele centrului din Suraia, Alexandra Mazilu.

De câteva zile, mii de oameni din toate colțurile țării vin în Vrancea, la Suraia, ca să primească doza anti-COVID. Un centru de vaccinare bine organizat într-o sală imensă de sport a câștigat încrederea românilor. În plus, sunt șanse mai mari să prindă aici un loc la vaccin, decât în orașele mari.

„Am încercat duminică seara foarte multe variante în proximitatea Bucurestiului, în toate județele apropiate totul era pe zero înainte să se blocheze platforma. Și, uitâmndu-ne pe vaccin.life, am observat ca in Suraia există o oportunitate de Moderna. Ne-am programat și iată-ne aici”, a povestit un tânăr pentru Realitatea PLUS.

Alt domn care a venit în Suraia să se vaccineze spune că nu e de loc de aici: „Eu nu sunt de aici, din Dumitrești, de la 80 km”.

Un tânăr a venit tocmai din București la Suraia să „facem vaccinul. S-a întâmplat pur și simplu. Putea să fie Giurgiu, Teleroman, nu era problemă”.

„Noi, în acest centru vaccinăm persoane programate pe platformă  din toate colțurile țării: Satu mare, Constanța, Covasna, Brașov am avut”, a declarat Alexandra Mazilu, reprezentant al Centrului de vaccinare din Suraia.

Oamenii stau cu ochii pe platforma de programare și vânează un loc la vaccinare în Suraia.

„Odată cu deschiderea fluxului de vaccinuri Moderna , pe 15 martie la acest centru, în doar o oră s-au epuizat cinci mii de programări”, relatează Sebastian Oancea, corespondentul Realitatea PLUS din Vrancea.

Cei mai mulți oameni vin să se imunizeze la sala de sport din localitate, însă în comuna vrânceană sunt în total șapte centre de vaccina

Articolul precedentCulisele statului paralel | Cum au făcut avere frații Cristescu din marile tunuri date statului român – ce s-a ales de fabricile și uzinele timișorene
Articolul următorBilanț coronavirus: 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Vezi situația pe fiecare județ