Un focșănean a avut, astăzi, treabă la Administrația Financiară. Acesta a intrat, și-a rezolvat problemele și a plecat. Însă, din neatenție, și-a uitat portofelul, cu o sumă de bani destul de importantă, pe o masă de pe holul instituției. Jandarmul de serviciu l-a găsit și, la scurt timp, i l-a înapoiat proprietarului care se întorsese, îngrijorat, să-l caute. ”Jandarmul a procedat la verificarea conţinutului acestuia în vederea identificării proprietarului, fiind găsită suma de 460 euro şi 260 lei, precum şi acte de identitate. Ulterior, subofiţerul a identificat persoana în cauză, care se întorsese la sediul AJFP Vrancea după ce a remarcat lipsa portofelului. Este vorba de numitul T.G. din municipiul Focşani, judeţul Vrancea. În momentul înapoierii portofelului, acesta a ţinut să mulţumească jandarmului pentru integritatea şi corectitudinea de care a dat dovadă. În acest sens a înaintat comenzii unităţii imediat o scrisoare de mulţumire. Jandarmeria Vrancea salută gestul colegului, iar pe această cale informează că “însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor” constituie infracţiune, conform Art. 243 potrivit Noului Cod Penal.”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea în cadrul unui comunicat de presă.

Articolul precedentNINO NINO Oprișan: s-a pus la cale asasinarea mea
Articolul următorULTIMA ORĂ Cutremur în România