Nu doar șeful suprem al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că s-a încercat suprimarea sa fizică, de către 4 asasini plătiți. În 2005, președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, susținea, într-un interviu acordat fostului jurnalist Liviu Iolu, pe atunci la Evenimentul Zilei, că a primit note informative de la SRI în care se scria negru pe alb că s-ar fi pus la cale asasinarea sa. Nota informativă îi privea pe Puiu Siru, vicepreședintele Alianței Civice la acea vreme, și pe Marian Bobocea, fost director al OPC în guvernarea CDR.

Puiu Siru

Aceștia ar fi vorbit chiar de „lichidarea” baronului, la barul Pentagon, proprietatea lui Marian Bobocea, care a și fost închis. Purtătorul de cuvânt al SRI de la acea vreme declara că Marian Oprișan nu a primit nici un fel de informații de la acest serviciu și că acesta era îndreptățit să primească informații numai despre problemele comunității. Detalii AICI și AICI. Nici până în ziua de azi nu s-a aflat dacă cele spuse de Oprișan erau realitate sau ficțiune.

Articolul precedentCine este noul președinte al PMP Vrancea
Articolul următorUn focșănean și-a recuperat portofelul uitat la Finanțe, găsit de un jandarm