Un bărbat de 49 de ani din judeţul Vrancea a murit după ce căruţa în care se afla a fost surprinsă de o viitură formată pe râul Zăbala. Potrivit ISU Vrancea, incidentul a avut loc vineri noapte.

În cursul serii, prin apel la 112 a fost anunţat faptul că o persoană s-ar fi răsturnat cu o căruţă şi a rămas blocată în aluviunile râului Zăbala. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii militari, în cooperare cu SVSU Năruja, care a intervenit cu un buldoexcavator, au reuşit să scoată victima din râu însă aceasta era deja decedată. „Din verificări s-a stabilit că bărbatul, în timp ce traversa râul într-un atelaj hipo, a fost surprins de debitul brusc produs de precipitaţii. În cauză poliţiştii efectuează cercetari pentru ucidere din culpă”, a precizat sâmbătă IPJ Vrancea.

În ultimele zile, pe fondul ruperilor de nori, pe mai multe râuri din Vrancea s-au format viituri importante, însă acesta este primul incident soldat cu victime omeneşti.

Articolul precedentBilant coronavirus ROMÂNIA, 26 iulie. 1120 de cazuri noi în ultimele 24 de ore și 22 de decese
Articolul următorCozmin Gușă: Bombă în cazul „CFR Cluj- Coronavirus”! Manipulare și minciună dovedite