Procurorii DIICOT din Vrancea fac, în această dimineață, 41 de percheziții, în Vrancea, Bacău și Suceava, la locuințele unor persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și trafic de migranți. Potrivit oamenilor legii, membrii grupului achiziționau țigări de contrabandă pe care le transportau, ulterior, în Marea Britanie, unde le valorificau. În timpul transporturilor, mai spun sursele judiciare, de pe traseu (de pe teritoriul altor state europene), obișnuiau să preia și migranți pe care îi transportau în mod fraudulos pe teritoriul Marii Britanii.

Potrivit unor surse, la percheziții s-ar fi găsit cantități considerabile de țigări de contrabandă și sume mari de bani în lire sterline și euro. Anchetatorii susțin că persoanele implicate în contrabandă achiziționau țigările cu prețuri cuprinse între 10 și 20 de lei și le vindeau, apoi, în Marea Britanie, cu prețuri de până la 60 de lei pentru un pachet.

Comunicat IPJ Vrancea

În această dimineață, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea desfășoară o acțiune în cadrul căreia vor fi puse în executare 13 mandate de percheziții domiciliare. 4 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice privind contrabanda cu țigarete. În acțiune sunt angrenați 50 de polițiști și 15 jandarmi, toate activitățile fiind desfășurate pe raza județului Vrancea.