Principalul suspect în cazul dublei crime de la Timișoara a fost prins de polițiști. În fața oamenilor legii, bărbatul ar fi recunoscut că el i-a ucis pe cei doi bătrâni. Bărbatul acuzat de omor calificat ar fi fugit din locuința celor doi bătrâni cu o geantă în care se aflau aproximativ 12.000 de lei. Mare parte din bani proveneau de la locatarii imobilului, deoarece femeia ucisă era administrator, iar bărbatul pare că știa când aduna banii de la locatari. 

Bărbatul de 38 de ani a fost găsit sub un pod, într-o zonă ascunsă și necirculată din apropierea Gării de Nord din Timișoara, o zonă scotocită de polițiști pe tot parcursul zilei de ieri, când au făcut și percheziții la familia bărbatului. Puțin înainte de miezul nopții, oamenii legii l-au înconjurat. Dus la sediul poliției, acesta și-ar fi mărturist fapta. El va fi dus în fața instanței, unde procurorii vor cere arestarea preventivă pentru omor calificat.

Bărbatul îi cunoștea pe bătrâni, așa cum au bănuit și rudele victimelor. Locuise cândva cu chirie în același imobil, fiind vecin cu cei doi bătrâni. Timp de câteva luni nu și-a mai plătit întreținerea și ajunsese să datoreze aproximativ 2.000 de lei. Într-o noapte, a plecat pe furiș din apartament și nu s-a mai întors. Când a sunat la ușa celor doi soți, femeia i-a deschis, gândind probabil că tânărul voia să-și plătească datoria. După crimă, a reușit să fugă și să se ascundă la diferite adrese din oraș.

În urma portretului robot făcut de polițiști și cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, bărbatul a fost identificat. 

Aurora Voicilă, purtătoarea de cuvânt a IPJ Timiș: În urma activităților informativ-investigative desfășurate de către polițiștii din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și în colaborare cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din București, s-a reușit localizarea, depistarea și capturarea bărbatului în vârstă de 38 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat. Acesta a fost depistat în zona Gării de Nord din Timișoara, unde se ascundea. Putem spune că prinderea lui se datorează și sprijinului cetățenilor, întrucât aceștia au sunat de nenumărate ori la 112 pentru a oferi informații când vedeau o persoană că seamănă cu bărbatul căutat de polițiști. Le mulțumim tuturor!

Imediat ce ar fi comis cumplita fapta, bărbatul ar fi mers acasă la părinți, unde și-a schimbat hainele, apoi a plecat prin oraș, potrivit stiri.tvr.ro

Dialog cu tatăl suspectului:

Avea probleme în ultima perioadă, v-a dat vreun semn că ar putea să facă ceva? Era violent?
Tatăl suspectului: Nu cu noi, nu.
Cu alte persoane?
Tatăl suspectului: Nu ştiu, nu cred.

Bărbatul acuzat de omor calificat ar fi fugit din locuința celor doi bătrâni cu o geantă în care se aflau aproximativ 12.000 de lei. Mare parte din bani proveneau de la locatarii imobilului, deoarece femeia ucisă era administrator, iar bărbatul pare că știa când aduna banii de la locatari. Potrivit unor surse, bărbatul ar face parte dintr-un grup de consumator de droguri.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentReducerea preţurilor la alimente, pe ordinea de zi în şedinţa de Guvern
Articolul următorCopila ucisă în Grădina Botanică din Craiova a sunat la 112 înainte de a fi omorâtă