Controverse după accidentului în care a fost implicat redactorul șef-adjunct de la GSP. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii. Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost anunțat că va fi dat afară, iar pentru a amâna acest lucru și-a luat concediu medical. Bogdan Stamatoiu este acum internat în stare gravă în spital, după accidentul teribil în care a fost implicat.

Redactorul-șef adjunct al GSP ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse Realitatea PLUS.

Bogdan Stamatoiu ar fi intrat cu mașina într-un stâlp, având o viteză foarte mare. În acest moment, medicii se luptă să îi salveze viața. El se deplasa cu mașina din direcția județului Călărași spre comuna Cernica. Brusc, a părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune. Jurnalistul în vârstă de 55 de ani a fost dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

IPJ Ilfov a anunțat că, din primele verificări, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.

Articolul precedentCristian Tudor Popescu, atac la Iohannis: Un belfer care se lăfăie în lux. Este conștient și nu-i pasă, stârnește scârbă
Articolul următorAtac armat într-o școală din Rusia – O elevă a deschis focul – Două persoane au murit, patru grav rănite