Un cioban din Vidra a tras o sperietură zdravănă. În cursul zilei de astăzi, stâna de care are grijă a fost vizitată de o ursoaică și doi pui. Speriat, ciobanul s-a adăpostit din calea animalelor. Ursoaica și puii au omorât câteva oi și au plecat cu alte două. Zgomotele făcute de cioban și atacul câinilor au determinat animalele sălbatice să plece de la stână și să se retragă în pădure. Stâna este situată destul de aproape de sat, între Vidra și Vizantea-Livezi. Chiar dacă localnicii au mai văzut urși aproape de vatra satului, animalele nu au fost agresive, până acum.

Articolul precedentBaronul Vrancei vrea amnistie și grațiere: „acte de asemenea clemenţă s-au mai dat şi în alte ţări”, spune Oprişan
Articolul următorELEGANT Doreii de Focșani au reparat strada pe lângă mașină, pe care au îngropat-o