Pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române de pe 24 ianuarie 2019, când se împlinesc 160 de ani de la Mica Unire, primarul orașului Focşani s-a gândit să achiziționeze 160 de stilouri de lux, de câte 100 de euro bucata.  În şedinţa de miercuri a fost suplimentat bugetul pentru 24 ianuarie, de la 200.000 de lei la 250.000 de lei. O sumă de 70.000 de ei va fi folosită pentru achiziţionarea a 160 de stilouri personalizate. “Este vorba de o serie limitată de 160 de stilouri, reprezentând 160 de ani care s-au scurs de la marele eveniment din 24 ianuarie 1859 şi am vrut prin această serie limitată şi ne-am gândit  ca aceste stilouri să fie un remember al stiloului cu care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat pactul de la Focşani. Fiind o serie limitată, fiind personalizate, studiind piaţa, am constatat că este un preţ, e adevărat, nu foarte mic, dar un preţ care să merite un asemenea eveniment. Dacă luam monede sau alte obiecte reprezentative, nu aveau şi utilitate. Având aceste stilouri, le vom oferi celor care vor fi stabiliţi în zilele următoare”, a declarat primarul Misăilă în cadrul ședinței. Consilierii Opoziției au cerut reducerea la jumătate a bugetului pentru această sărbătoare, însă fără succes. Alţi 60.000 de lei vor fi daţi pentru achiziţionarea a 500 de steaguri tricolore, 500 de steaguri ale Uniunii Europene şi 1.000 de lance drapel din lemn. Primăria vrea să mai achiziționeze de 30.000 de lei cocarde, fulare şi steguleţe tricolore iar 30.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru organizarea unei mese oficiale. Alți 10.000 de lei vor fi dați pentru a fi organizat un simpozion dedicat Zilei de 24 ianuarie, banii fiind folosiţi pentru plata onorariilor, transport, masă şi cazare pentru două nopţi a invitaţilor. Urmează ca şi Consiliul Judeţean Vrancea, organizatorul principal al evenimentului, să vină cu o alocare de buget cel puţin dublă. Anul trecut, CJ a plătit 560.000 de lei, fără TVA, pentru sărbătoarea Micii Unirii iar Primăria Focşani a alocat 76.000 de lei.

Articolul precedentVrancea a pierdut 76 de unități școlare în ultimii 8 ani, din cauza depopulării județului
Articolul următorULTIMA ORĂ Primarul comunei Vintileasca a murit într-un accident de mașină în drum spre Constanța, unde mergea să ia fonduri europene