Primarul comunei Cîmpineanca - amendat de polițiști pentru petrecere în pandemie. Reacția primarului, la întrebarea reporterului - du-te-n... mea!

cimpineanca-principala
Primarul comunei vrâncene Câmpineanca, Tudorel Ivan, fost polițist, a fost amendat de Poliție pentru că a organizat, în urmă cu două zile, o petrecere de sfârșit de an, la care au participat, printre alții, angajați ai Primăriei, la localul unei benzinării din Focșani. Sesizarea a fost făcută de un localnic care are casă în zonă, exasperat de zgomotul muzicii. Polițiștii prezenți la fața locului l-au amendat pe edil, în calitate de organizator cu 10 mii de lei și au reușit să identifice, până acum, inclusiv de pe imaginile camerelor de supraveghere din incinta localului, alte 31 de persoane prezente, care, cel mai probabil, vor fi amendate.Ce spune Inspectoratul Județean de Poliție VranceaÎntr-un comunicat remis ieri presei, IPJ precizează - în cursul nopții trecute (n.r noaptea de 28 spre 29 decembrie), polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Focșani, a fost organizată o masă festivă, cu participarea mai multor persoane. În urma intervenției polițiștilor evenimentul a fost întrerupt, fiind aplicată o sancțiune contravențională unui bărbat, de 51 de ani, în calitate de organizator, conform Legii nr. 55/2020, potrivit comunicatului IPJ Vrancea.Reacția primarului la întrebarea reporterului: du-te-n … mea!Contactat de reporteri pentru a-și spune punctul de vedere vis-a-vis de incident, primarul comunei Cîmpineanca a avut o ieșire nervoasă: Ce petrecere? n-am fost la nici o petrecere, du-te-n .. mea!, după care edilul a închis telefonul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:12 - „Los blancos” își recuperează creierul din mijloc: Toni Kroos, readus la Real Madrid într-un rol-cheie
- 11:52 - Bolojan aruncă bomba: suspendarea lui Nicușor Dan, posibilă. „Nu am încredere în PSD”
- 11:51 - Salvamontiștii, mobilizare amplă în minivacanța de 1 Mai: peste 600 de oameni în teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News













