În data de 23.03.2020, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vrancea au efectuat un control în localitatea Slobozia Bradului, pentru a verifica modul în care autoritățile administrației publice locale au dus la îndeplinire măsurile stabilite la controlul anterior (10.01.2020), când UAT Slobozia Bradului a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 50.000 de lei. În timpul verificărilor, comisarii GNM au constatat că niciuna din cele 7 măsuri impuse anterior nu a fost realizată. Aceste măsuri vizau: implementarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile; adoptarea la nivelul Consiliului Local de hotărâri prin care să se stabilească dispoziții clare, privind interzicerea abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate a deșeurilor; salubrizarea zonelor afectate de abandonările de deșeuri; instalarea de plăcuțe avertizoare pentru populație; supravegherea zonelor vulnerabile, etc.

Cu ocazia verificărilor din teren, la care au participat primarul și viceprimarul localității, au fost identificate importante cantități de deșeuri menajere, amestecate cu diferite obiecte din materiale plastice, anvelope, cabluri electrice, textile, etc., împrăștiate pe suprafețe totalizând aprox. 3000 mp. Pentru neconformitățile constatate, a fost aplicată UAT Slobozia Bradului o amendă contravențională în valoare de 100.000 de lei. Totodată, a fost stabilit un nou set de 5 măsuri, care intră în sarcina administrației publice locale.

Precizăm că situația din localitatea Slobozia Bradului a făcut obiectul celor mai multe sesizări ale cetățenilor înregistrate la GNM – Comisariatul Județean Vrancea. Reclamațiile venite din partea localnicilor se referă la abandonările de deșeuri, incendierile de cabluri și anvelope care au loc aproape săptămânal în zonă și care reprezintă un atentat la sănătatea oamenilor, prin efectele grave ale poluării. Ceea ce este îngrijorător este faptul că autoritățile locale nu au luat nicio măsură serioasă pentru prevenirea acestor situații și nu au fost sancționată nicio persoană, pentru ilegalitățile care se întâmplă zilnic.

Cu un efectiv de 10 comisari, Comisariatul Județean Vrancea nu poate organiza patrule care sa acționeze în tot județul, pentru a surprinde în fapt autorii, atunci când are loc o incendiere de cabluri și anvelope. Însă, autoritățile locale o pot face și au această obligație legală. Pe această cale, facem apel către autoritățile administrației publice locale din întreg județul să asigure infrastructura, să stabilească reguli conform obligațiilor legale și să intervină prompt, ori de câte ori este nevoie, atunci când legislația în vigoare și hotărârile consiliilor locale nu sunt respectate.

Îi informăm pe cetățeni că, și în această perioadă în care a fost decretată starea de urgență provocată de pandemia COVID-19, Comisariatul Județean Vrancea al Gărzii Naționale de Mediu funcționează la parametri normali, cu întregul efectiv de comisari, și este pregătit să intervină oricând situația o va cere. (comunicat Garda de Mediu Vrancea)

Articolul precedentKlaus Iohannis, apel către români: ”Haideți să respectăm normele stabilite de autorități”
Articolul următorConsilierii PNL vor suspendarea plății chiriei în piețe și oboare pe timpul stării de urgență