Ministrul vrâncean al Dezvoltării, Ion Ștefan, a anunțat mai multe măsuri pe care le va lua, în perioada imediat următoare, pentru transparentizarea cheltuielilor dar și controale inopinate în județe, pentru a verifica stadiul lucrărilor publice.

 

„Am preluat astăzi dimineață mandatul de ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în prezența vicepremierului Raluca Turcan.
Cu această ocazie, am prezentat dintre prioritățile mele în această calitate, În aceste prime zile, am efectuat plățile către UAT-uri, în vederea achitării facturilor emise de constructori.

Întrucât ţin foarte mult la transparenţă, vor fi publicate zilnic, pe site, toate plățile efectuate de minister pentru a se evita telefoanele date de beneficiarii contractelor pentru a afla stadiul plăților.

De asemenea, chiar azi, voi cere modificarea planului de audit în vederea realizării unui control riguros al implementării programelor; voi publica, în acest sens, și raportul Curții de Conturi a României, finalizat la minister în luna octombrie.

În cel mai scurt timp voi lua măsuri pentru evitarea dezangajării fondurilor europene, în valoare de 306 milioane de euro – acesta este un obiectiv major al meu, ca ministru; totodată, vom lua măsuri pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de punere în întârziere sau de infringement. Voi face un plan de lucru cu directorii Autorităților de Management şi cu cei ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR), prin care să urgentăm și să fluidizăm depunerea cererilor de rambursare și de plată; ieri, de exemplu, i-am sunat pe toți cei opt directori ai ADR-urilor și le-am transmis solicitarea mea fermă de a le comunica beneficiarilor Programului Operațional Regional (POR) prevederile Ordinului nr. 3077 din 4.11.2019 pentru aprobarea instrucțiunii privind plata echipamentelor și/sau a materialelor livrate și recepționate de către beneficiar pe șantier, în cadrul contractelor de lucrări finanțate prin POR.

Nu vă ascund faptul că nu mă feresc să vin neanunțat în județe, pentru a verifica la fața locului stadiul lucrărilor. Potrivit Programului de guvernare, urmărim creșterea calității vieții, stimularea cooperării între autoritățile publice, precum și între acestea și reprezentanții mediului privat și cel academic; și nu în ultimul rând – asigurarea oportunităților economice pentru cetățeni”, a anunțat ministrul.

Articolul precedentUn focșănean gelos a spart contul de e-mail al fostei soții. El s-a ales cu dosar penal
Articolul următorPrimarul care promitea lot de casă contra vot, acuzat că duce oamenii la secția de votare cu mașinile personale