Administrația Națională de Meteorologie a revenit cu noi date referitoare la starea vremii pentru astăzi și zilele următoare. Meteorologii au prelungit informarea de specialitate emisă ieri, până joi dimineață. Astfel, astăzi, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35-37 de grade celsius. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 de litri/mp și izolat 35-40 de litri/mp. Miercuri, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată se vor semnala după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est. În regiunile sudice, mâine după-amiază, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.

Mai mult, meteorologii au emis un cod galben, valabil până diseară în jumătatea de nord a țării. În cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri/mp și pe arii restrânse 40-50 de litri/mp.