Compania olandezo-belgiană Ahold Delhaize, care operează rețeaua de supermarketuri Mega Image, și-a propus să se extindă și în județele din Moldova. Potrivit anunțului de recrutare, holdingul european caută un specialist care să se ocupe de „asigurarea necesarului de personal pentru zona Moldovei”. Recruiterul se va ocupa de gestionarea proiectelor de recrutare aferente reţelei de magazine din zona Moldovei şi ar trebui să aibă studii superioare, de preferat în domenul psihologiei, experienţă anterioară în recrutare volum/blue collar și în zona de administrare personal (întocmire formalități de angajare), cunoștințe de bază despre legislaţia muncii, etc. Campania de recrutare pentru zona Moldovei începe la Iași.

Mega Image este cea mai mare rețea de retail din România, având circa 600 de magazine, dintre care peste 500 numai în București. De asemenea, magazine Mega Image (dar și sub alte denumiri – Shop&Go, Gusturi Românești) se găsesc în Cluj, Constanța, Prahova, Giurgiu, Târgoviște, Brașov.

Mega Image a testat, anul acesta, și piața din Vrancea. Conform informațiilor din mediul de business, oficialii companiei au avut discuții preliminare cu reprezentanții unei rețele de retail din județul nostru, în vederea preluării întregii activități, inclusiv a brandului, sau măcar a unei părți din unitățile firmei. Deocamdată, varianta Mega Image în Vrancea a rămas la stadiul de intenție.

Articolul precedentȘapte liberali pentru Primăria Focșani
Articolul următorLilieana Zanfir neagă informația potrivit căreia ar fi vândut lanțul de magazine către Mega Image