Excursii gratuite, fraudulos inventate, sau case fictive propuse pentru închiriere pe perioada vacanţelor sunt doar câteva dintre cele mai frecvente ameninţări online atât înainte, cât şi în timpul călătoriilor, avertizează experţii în securitatea cibernetică ai Eset, într-o analiză publicată recent.

„Pe măsură ce mercurul din termometre creşte şi aşteptăm cu nerăbdare să plecăm în vacanţă în locuri cât mai însorite, este, de asemenea, timpul să fim atenţi la înşelătoriile de pe Internet şi la ameninţările cibernetice. Fraudele asociate cu această perioadă reprezintă una dintre sursele cele mai profitabile pentru infractorii cibernetici. Numai în 2022, peste 62.400 de plângeri ale unor victime digitale au fost depuse la Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din SUA. Considerând o pierdere medie de 1259 USD per victimă, se ajunge la o sumă totală de 104 milioane de dolari sustrase de escroci în acel an. Şi acestea sunt doar cazurile raportate”, afirmă Phil Muncaster, specialist în cadrul companiei producătoare de soluţii antivirus.

Potrivit sursei citate, un nou raport al Centrului de raportare a fraudelor Action Fraud avertizează că peste 15 milioane de lire sterline s-au pierdut în acest context în ultimul exerciţiu financiar numai în Marea Britanie, în creştere de 41% faţă de anul precedent. Pe acest fond, asociaţia comercială ABTA, din aceeaşi ţară, atrage atenţia asupra faptului că majoritatea celor mai frecvente tipuri de fraudă privind rezervarea de vacanţe implică biletele de avion, cazarea, excursiile cu tematică sportivă şi religioase, precum şi cluburile de vacanţă.

În acest mod, hackerii creează site-uri web false, postează reclame false pe site-uri web şi pe reţelele sociale şi, uneori, promovează oferte foarte ieftine folosind conturi online piratate sau carduri deturnate, pentru a plăti publicitatea capcanelor pe care le întind pe web.

Experţii în securitate cibernetică ai Eset au întocmit o listă a celor mai comune tipuri de fraudă şi a altor ameninţări la care utilizatorii să fie atenţi.

Pe prima poziţie se află promoţiile la vacanţe gratuite false, moment în care victimele sunt contactate prin e-mailuri, apeluri sau mesaje nesolicitate care susţin că au câştigat un sejur la o tombolă cu premii, la care nu au participat în realitate niciodată. „Dacă răspund, escrocii vor cere o taxă pentru a-şi debloca vacanţa „gratuită”, pentru a plăti de pildă nişte imaginare costuri de prelucrare a datelor. Desigur, nu există niciun premiu, iar banii plătiţi de victime ajung direct la escroci”, precizează specialiştii.

O a doua modalitate de fraudă practicată de către fraudatori se referă la site-urile clonate, aici fiind amintite replici ale paginilor originale deţinute de companii aeriene sau agenţii de turism. Utilizatorii sunt atraşi către site-uri false prin intermediul unor e-mailuri de confirmare sau referinţe false de rezervare.

Podiumul topului Eset este încheiat de reclamele la bilete sau vacanţe la preţ redus. „Infractorii cibernetici promovează uneori oferte cu preţ foarte redus pentru vacanţe, zboruri, hoteluri şi alte pachete. În acest caz, biletele pot fi legitime, dar motivul pentru care sunt reduse este pentru că au fost achiziţionate cu carduri furate sau cu conturi de fidelitate deturnate. Acestea pot fi promovate prin intermediul reţelelor sociale, prin e-mailuri spam sau chiar prin apeluri automate. Victimele riscă să li se scurteze sau anuleze şederea atunci când frauda este descoperită”, se arată în analiza de specialitate.

Alte metode prin care atacatorii din mediul online vor să creeze probleme internauţilor sunt: ofertele de asistenţă cu documentele de călătorie internaţionale, anunţurile false cu case de vacanţă de închiriat, escrocheriile cu zboruri charter, riscurile reţelelor Wi-Fi gratuite, precum şi riscurile încărcării prin USB.

În acest context, experţii recomandă o serie de sfaturi pentru a evita problemele cauzate de acţiunile hackerilor: verificaţi online companiile de turism, hotelurile şi agenţiile de turism sau de închirieri pentru a vedea dacă alţii au fost înşelaţi; nu răspundeţi niciodată la comunicări nesolicitate; nu plătiţi prin transferuri bancare, carduri cadou sau aplicaţii cripto, precum Cash App; verificaţi adresa URL a oricărui site pe care îl vizitaţi; fiţi precaut – dacă ceva sună prea frumos pentru a fi adevărat, de obicei aşa şi este; nu vizitaţi site-uri web suspecte care oferă vacanţe şi bilete cu reduceri neobişnuit de mari; nu utilizaţi Wi-Fi public fără o reţea privată virtuală (VPN) şi evitaţi utilizarea staţiilor publice de încărcare pe drum.

Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.

Articolul precedentAvertismentul medicilor pe vreme de caniculă – Cum trebuie să prevenim infecțiile respiratorii
Articolul următorANI: 13 aleşi locali, cu probleme de integritate. Un primar nu a declarat 70.000 de euro din jocuri de noroc