Numărăm cu nerăbdare și cu emoție zilele rămase până la debutul ediției 7.0 a Boovie® – Festival-concurs de book-trailere. Ne ajung degetele unei singure mâini pentru că vineri, pe 14 iulie, dăm adunarea în Piața Unirii la festivitatea de deschidere la care, pentru că tot suntem cu număratul, vor fi în jur de 1300 de participanți. Unii au mai venit și în anii trecuți dar nu puțini sunt cei care bifează prima participare la Boovie Festival. Aceasta și pentru că evenimentul care îmbină lectura cu filmul, răbdarea cu imaginația, spiritul de echipă cu cel de competiție au adus la start, în luna martie a acestui an, aproape 4300 de participanți din întreaga țară și de peste hotare. Din cele 426 de echipe aliniate la start, la începutul lunii iunie, 343 au trimis spre jurizare book-trailerul cărții pentru care au optat. A fost nevoie de criterii suplimentare de recalibrare a numărului de participanți la Galele din 15-17 iulie, deoarece peste 1700 de elevi și profesori și-au manifestat intenția de a fi prezenți la Focșani. Aceste cifre mențin evenimentul pe primul loc în rândul concursurilor extrașcolare din întreaga țară, Boovie făcând parte și din calendarul oficial al Ministerului Educației.

În perioada festivalului vor fi prezenți la Focșani peste 800 de elevi din țară și Republica Moldova, 300 de elevi din județ și aproape 300 de voluntari. Programul foarte divers cuprinde 28 de micro-evenimente, în care se îmbină cartea, lectura, filmul, muzica. Ateliere și întâlniri cu personalități precum Aida Economu, Valeriu Nicolae, Crăița Nanu, Anghel Damian, Bogdan Iancu, Pavel Bartoș și alții, vizionare de book-trailere, workshopuri despre poezie și filosofie, despre arta actorului, prilejuri de autodescoperire și de prietenii, de colaborare și competiție fair-play, toate acestea se vor întâmpla la Boovie 7.0. În plus, vom avea două filme în avanpremieră în România – unul este proaspăt premiat la TIFF și distribuit prin Bad Unicorns, celălalt a deschis Festivalul de la Cannes de unde, prin Independența Film, aterizează direct în Piața Unirii!

Boovie este de 7 ani acasă, la Focșani, în Vrancea! Plămădit și crescut în Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și Asociația Grow Up Project, prin doamna profesor Carmen Ion, omul cu ideea și motorul din spatele festivalului, Boovie nu ar fi putut să meargă mai departe dacă nu ar fi avut un public – profesorii și elevii participanți și voluntari, dar și susținere efectivă din partea autorităților și a partenerilor. Datorită implicării constante și consistente, financiare și logistice, autoritățile județene și locale se numără printre organizatorii evenimentului aflat în creștere de la an la an: Consiliul Județean Vrancea, Primăria și Consiliul Local Focșani.

Deși enumerați la final, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea prin Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“, în colaborare cu Asociația Grow Up Project sunt instituțiile educaționale care girează festivalul fondat de Carmen Ion. Pentru informații actualizate despre festival și calendarul evenimentelor, urmăriți-ne pe conturile social media Boovie®, după cum urmează:

Pagina de Facebook   https://www.facebook.com/booviefestival

Cont de Instagram   https://www.instagram.com/booviefestival

Canal de YouTube   https://www.youtube.com/c/booviefestival

Cont de TikTok      https://www.tiktok.com/@booviefestival (sursa: organizatori)

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea pe care trebuie să o spunem în fiecare zi a vieții noastre
Articolul următorULTIM ORĂ Trafic blocat pe E85, la Mărășești, în urma unui accident