Art Safari, cel mai mare eveniment de artă din România, a ajuns la ediția cu numărul 8. Evenimentul se desfășoară în perioada 16-26 septembrie în București, la Palatul Dacia-România și la ARCUB – Hanul Gabroveni. Expoziția se poate vizita atât fizic cât și virtual, prin tururile online oferite de organizatori. Alături de lucrările artiștilor consacrați se află și expoziția micilor artiști. Printre aceștia se află și Elisa Ștefan din Focșani, în vârstă de 17 ani, elevă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”. Este singura elevă din Vrancea participantă la Art Safari, prezență obținută în urma concursului „Odiseea Tânărului Artist”. Nu este singura expoziție la care a participat, tot în luna septembrie ea a fost prezentă într-o altă expoziție de artă, selectată fiind în urma concursului „Super”, cu lucrarea Elusive. ”Pasiunea pentru pictură a început când eram mică, iar cu timpul, evoluând, mi-am dat seama că asta vreau să fac pe viitor. Pictura a ajuns pe primul plan și nu îmi imaginez cum ar fi viața mea fără artă.”, spune Elisa Ștefan.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Octavian Berceanu: „Când m-am dus prima dată în Sintești ardeau 20 de focuri”
Articolul următorIa pastila SRS. Cîțu se anchetează