Astăzi este ziua decisivă pentru data alegerilor prezidențiale! Liderii partidelor politice au fost convocați la consultări la sediul Guvernului, după ce Coaliția nu a reușit să cadă de acord pe data scrutinului. 

Guvernul a anunţat consultări cu partidele politice, astăzi și mâine, pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

 
 

Având în vedere intenţia Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program: 

– 10:00 – USR
– 11:00 – AUR
– 14:00 – UDMR
– 15:00 – SOS
– 16:00 – Grupul Minorităţilor Naţionale 
– 17:00 – PUSL

 
 

De asemenea, mâine va continua dialogul cu reprezentanţii altor formaţiuni politice, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentANM a emis noi alerte meteo: cod galben de caniculă și ploi torențiale
Articolul următorEURO 2024: Anglia se califică dramatic în sferturi