Comisarul șef Viorel Șerbănoiu a fost ”vizitat” de hoți în cursul lunii noiembrie. Ofițerul focșănean este inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Conform datelor oficiale, hoții au furat bunuri în valoare de circa 20.000 de lei. Până acum, se pare că hoții sunt de negăsit. ”În cursul lunii noiembrie 2018, persoane necunoscute au pătruns fără drept în locuinţa şefului IPJ Botoşani, comisar şef de poliţie Şerbănoiu Viorel, de unde au sustras mai multe bunuri, valoarea prejudiciului astfel creat fiind de aproximativ 20.000 de lei. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.”, se precizează într-un comunicat al IPJ Botoșani.
Incidentul a fost ținut secret, însă ziariștii din Botoșani a aflat abia, zilele trecute, de acest eveniment. Viorel Șerbănoiu a activat la Serviciul Economic al Poliției Vrancea, iar în perioada 2005-2008 a fost inspector șef al IPJ Vrancea. Din 2008 s-a transferat la IPJ Botoșani, unde a deținut funcții de conducere, atât inspector șef cât și adjunct.
Articolul precedentVizită neanunțată a Ecaterinei Andronescu la Focșani
Articolul următorULTIMA ORĂ Două mașini s-au ciocnit pe E85, în zona Peco Cotești