Se strică vremea în România. ANM a emis un cod galben de vreme rea. Sunt așteptate ploi și furtuni violente.

Meteorologii au emis un cod galben de ploi și furtuni pentru cea mai mare parte a Transilvaniei și zona montană, precum și local în Muntenia și Moldova. 21 de județe vor fi sub avertizarea meteo de vineri, de la ora 10.00, și până sâmbătă dimineață.

În cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în Muntenia și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină.

Astăzi (15 septembrie), manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Sâmbătă (16 septembrie) va mai ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Județele vizate sunt Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați. Vineri, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Articolul precedentRomânia ar putea scăpa de MCV. Comisia Europeană a făcut această recomandare încă din 2022
Articolul următorDespăgubiri record pentru rudele unei femei ucise de un tânăr șofer teribilist în toamna anului 2019