Sistemul de Garanție Returnare va intra în vigoare la finalul lunii noiembrie, mai exact pe 30 noiembrie.
Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem prin care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.
Scopul acestui sistem este de a colecta din piață și de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european. Acestea cer ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piață, iar până în anul 2029 – 90%. De asemenea, sistemul va ajuta la atingerea și chiar depășirea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, și anume 75% pentru sticlă și 60% aluminiu, începând cu anul 2030.
Astfel, garanția a fost setată în mod uniform la 0.50 RON, indiferent de tipul ambalajului sau conținutul acestuia. Valoarea a fost aleasă astfel încât să fie suficient de mare pentru a motiva consumatorul să returneze ambalajele, dar suficient de mică pentru a nu fi percepută ca o majorare semnificativă a prețului. O valoare unitară asigură simplitate, cel puțin in faza inițială a sistemului, fiind dificil să operăm cu mai multe valori, dar valoarea garanției poate fi ajustată în timp, odată ce consumatorii se acomodează cu sistemul.
Sursa: Tabu.RO