Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană a confirmat prezența virusului pestei porcine africane în județul Galați. Este vorba de porcii dintr-o anexă gospodărească, amplasată în extravilan, la o distanță de 6 km de comuna Suceveni, județul Galați. Autoritățile sanitare veterinare susțin au luat măsurile de rigoare. ”Conform procedurilor, DSVSA Galați a luat imediat măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare și s-a efectuat dezinfecţia exploatației afectate. Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificați porcii bolnavi și cei care au fost în contact cu aceștia și s-a realizat ecarisarea cadavrelor. Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte și sacrificate (20 de capete).”, se menționează într-un comunicat al ANSVSA.

Statistica oficială a autorităților sanitare veterinare indică prezența a peste 440 de focare de pestă porcină africană, în 7 județe. Cel mai probabil, virusul a fost adus în țara noastră de porcii mistreți din Ucraina. Pesta porcină africană este mortală în cazul porcilor dar nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Articolul precedentAsfaltarea se amână pe unele străzi din Focșani, după condamnarea proiectantului
Articolul următorNoi medalii pentru Claudia Prisecaru