Primăria Focșani și instituțiile din subordine, acuzate de abuz. Eugenia Hacman, componentă a corului Pastorala, angajată cu jumătate de normă la Ateneul Popular din Focșani, a a fost dată afară de la muncă după ce s-a infectat cu virusul COVID-19. Corista a făcut o formă severă a bolii, motiv pentru care stat internată 11 zile la Spitalul din Adjud. La revenirea din convalescență, femeii, fost cadru didactic cu statut de pensionar, i s-a desfăcut contractul de muncă de 4 ore pe care îl avea pentru că a lipsit nemotivat de la repetiții, deși conducerea Ateneului cunoștea situația sa. „Pe data de 29 septembrie am fost confirmată pozitiv şi am fost într-o împrejurare delicată, cu o insuficiență respiratorie acută. Pentru că mă aflam într-o situaţie gravă, mi s-a recomandat internarea la Adjud unde am stat timp de 11 zile. A doua zi, după externare mi s-a spus că testul pe care l-am făcut este negativ. Pentru că am avut un tratament foarte greu, nici prin cap nu mi-a trecut că lucrurile vor lua o întorsătură nefavorabilă la cor. Medicul curant mi-a spus că nu s-a gândit că eu, la vârsta mea de 67 de ani, aș mai putea avea un contract de muncă, astfel încât să îmi dea un concediu medical. Cei de la Ateneu au știut despre mine că sunt infectată. Nici la revenirea acasă din spital nu mi-a fost bine și am continuat tratamentul câteva zile. Săptămâna trecută am fost chemată de doamna Șerbănuţ (n.a. consilierul primarului Focşaniului, ex-director interimar la Ateneul Popular în 2019) să dau o notă explicativă iar luni mi s-a desfăcut contractul de muncă, pentru că am lipsit nemotivat”, a declarat Eugenia Hacman, care cântă în Pastorala de 31 de ani. Citat de Vrancea24, directorul Ateneului are altă versiune – „Desfacerea contractului de muncă s-a făcut cu acordul părţilor. Eu am apreciat-o foarte mult pe doamna Hacman, am încercat să o ajutăm, am luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică, cu medicii, dar este vorba despre absenţa cuiva de la locul de muncă. Cine îşi asumă aşa ceva? Am luat în calcul toate variantele. Recunosc, este o situaţie cel puțin aberantă, dar pe lângă drama îmbolnăvirii trebuie să avem în vedere şi aspectele legale. Este un caz nefast, pe un fond de vid legislativ”, a spus Ionuţ Drilia, directorul Ateneului. Conducerea Direcției de Sănătate Publică spune, însă, că s-a făcut un abuz în cazul coristei, iar aceasta poate obține, retroactiv, documentele pentru justificarea absenței de la repetițiile corului.

sursa foto – Vrancea24.ro

Articolul precedentULTIMA ORĂ Polițist mort într-un accident între Haret și Călimănești
Articolul următor100% TU DECIZI! Tudor Benga, scandal cu conducerea USR. Cum se împacă antreprenoriatul cu politica