Agenția Națională de Integritate a transmis un comunicat de presă prin care anunță că alți 8 aleși locali au fost declarați incompatibili sau în conflict de interese. Printre cei 8 se află și Liviu Umbrărescu, consilier local în comuna Tănăsoaia, în perioada 2012-2016. Acesta a fost declarat incompatibil de către inspectorii de integritate. ”În perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016), societatea comercială U.M.B. Cristotal S.R.L., în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine începând cu data de 14 noiembrie 2003 calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator unic, a încheiat un contract de achiziţii – furnizare de produse cu Primăria Comunei Tănăsoaia. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003.”, arată ANI în comunicatul de presă.

Liviu Umbrărescu a candidat pentru postul de primar al comunei Tănăsoaia la alegerile locale din 2012, din partea PPDD. El și partidul lui Dan Diaconescu au obținut un scor destul de bun, reușind să intre cu 3 membri (din totalul de 11) în Consiliul Local Tănăsoaia, în mandatul 2012-2016. Apoi a trecut la UNPR, reușind să obțină un nou mandat de consilier local la alegerile locale din iunie 2016.

Articolul precedentMedicul Mariana Miron vrea să renunțe la mandatul de consilier local
Articolul următorBărbat și femeie, găsiți morți în casă