Un front de aer rece a intrat duminică în țara noastră prin nord-vest și a adus o scădere bruscă și puternică a temperaturilor, alături de ploi și intensificări ale vântului.

Astăzi, valorile termice vor scădea semnificativ în centru, sud și est, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod caracteristic datei în cea mai mare parte a țării. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 19 grade. Cerul va fi variabil, iar înnorări și ploi slabe se vor semnala doar în prima parte a zilei, pe arii restrânse în sud-est și cu totul izolat în nordul, centrul și estul teritoriului.

La altitudini de peste 1400 m vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va mai prezenta intensificări local și temporar în regiunile estice, sudice și centrale, în general cu viteze de 45…55 km/h. Dimineața și noaptea, îndeosebi în regiunile intracarpatice, pe areale mici se va forma ceață.

În Bucuresti, vremea se va răci semnificativ față de intervalul anterior, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

La munte, valorile termice vor scădea semnificativ în toate masivele și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, când izolat vor mai fi ploi slabe, iar la altitudini de peste 1400 m vor fi posibile precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h.

„Ne asteptam ca vremea sa intre in normal, sa spunem asa, pentru ca astazi avem temperaturi de 29 pana la 30 de grade in partea de sud a tarii. Vorbim de vreme anormal de calda.

De maine (luni – n.r.), maxime de la 10 la 16-17 grade, destul de normale pentru aceasta perioada, insa ne imbracam gros dimineata pentru ca minimele in urmatoarele zile vor scadea in toata tara sub 5 grade, iar in jumatatea de nord vor fi si temperaturi negative.

Pe masura ce ne apropiem de finalul saptamanii, temperaturile cresc, iar vineri ne asteptam sa avem iar maxima de 25-26 de grade. Cu putin noroc, weekendul care vine ar putea fi unul bun, dar pe langa caldura putem avea si reprize de ploaie”, a declarat, la Realitatea PLUS, specialistul ANM Robert Manta. 

 

 

Articolul precedentMiron Mitrea, despre vizita lui Zelenski în România: „Nu a fost nicio vizită istorică. Dacă era așa mare dragoste venea de la început”
Articolul următorMarcel Ciolacu, anunț despre românii din Fâșia Gaza: „Celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei”