În urmă cu câteva zile, un bărbat de 56 de ani, cu handicap locomotor, a sesizat Poliția Focșani că a fost victima unei tâlhării. Bărbatul locuiește la Adăpostul de noapte din cartierul Bahne. El le-a povestit oamenilor legii că persoane necunoscute au intrat în clădire și i-au furat suma de 170 de lei. În cursul zilei de astăzi, polițiștii au identificat un suspect, care va sta cel puțin până mâine după gratii. ”În urma investigațiilor și activităților specifice efectuate, la data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au reușit identificarea și prinderea principalului suspect în acest caz, fiind vorba de un bărbat de 33 de ani, din Focșani. Față de acesta polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu ora 15.00, urmând ca la data de 29 august a.c., suspectul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă.”, se menționează într-un comunicat al IPJ Vrancea.

 

Articolul precedentFocșănean descarcerat de pompieri, în urma unui accident pe Strada Mărășești
Articolul următorEDITORIAL: SC PARKING SA – vaca de muls a lui Misăilă și a acoliților din PSD