Un bărbat din Galați a fost audiat azi noapte și reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi agresat un minor. El este suspectat că ar fi abuzat un băiețel de 9 ani, dat dispărut timp de mai bine de o oră, ieri la prânz, în Grădina Publică din Focșani. Bărbatul a primit ordonanță de reținere și astăzi procurorii vor solicita instanței mandat de arestare preventivă. ”În continuarea cercetărilor în cazul minorului în vârstă de 9 ani care a fost dat dispărut în cursul zilei de ieri, aseară, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani l-au identificat și ulterior l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul cu care băiatul a plecat pentru aproximativ o oră și jumătate. În cursul zilei de astăzi, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din județul Galați, urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propunere de arestare preventivă. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, în vederea documentării și probării întregii activități infracționale a celui în cauză.”, au precizat reprezentanții IPJ Vrancea.

Articolul precedentPolițiștii vrânceni l-au găsit pe micuțul dispărut, nevătămat
Articolul următorULTIMA ORĂ Bărbatul care a răpit ieri un băiețel din parc era eliberat din pușcărie cu Recursul lui Tudorel Toader