Încep să apară și alte probleme provocate de vijeliile din această seară. Pe mai multe tronsoane ale DN2D, în comunele Tulnici și Bârsești, scurgerile de pe versanți și de pe ulițele laterale au adus aluviuni și pietriș. Echipele locale ale SVSU și angajații Secției Drumuri Naționale Focșani acționează pentru îndepărtarea pietrișului de pe carosabil, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului. Pe de altă parte, vântul puternic a rupt mai multe crengi în comunele din zona de munte, care acoperă porțiuni de drumuri județene și comunale.

De asemenea, conform ISU Vrancea, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Panciu intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o motopompă transportabilă la evacuarea apei în satul Sârbi, comuna Țifești. Pompierii scot apa dintr-o curte, unde nivelul apei a ajuns la circa 30 cm. În sprijin acționează și SVSU Țifești și un echipaj de la IPJ.

Articolul precedentULTIMA ORĂ Inundații în comuna Vidra
Articolul următorVIDEO ULTIMA ORĂ Inundații în mai multe comune din Vrancea. DN2D este blocat la Cucuieți – Burca