Cercetările polițiștilor au condus la stabilirea identității copilului abandonat în scara unui bloc din zona Stației CFR Adjud. ”Pe data de 13 martie, în jurul orei 15.00, un bărbat din municipiul Adjud a sesizat faptul că a găsit în scara unui bloc din localitate un băiețel abandonat. Ajunși la fața locului, polițiștii au preluat copilul, pe care l-au predat reprezentanților Direcției de Asistență Socială a Primăriei Municipiului Adjud. În urma cercetărilor s-a stabilit identitatea minorului abandonat și urmează să fie contactată mama acestuia”, ne-a declarat inspectorul principal Cătălina Murariu, ofițer în cadrul Biroului relații publice al IPJ Vrancea. Băiețelul abandonat are până în doi ani și se află, încă, la spital, sub supravegherea cadrelor medicale și a reprezentanților DGASPC Vrancea.

Articolul precedentFocșănenii, alături de protestul ”#șîeu”
Articolul următorBărbat rănit, în stare avansată de ebrietate, găsit pe prispa unui imobil