Nereguli grave la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, condus de protejatul șefului PSD Vrancea – Marian Oprișan – Constantin Mîndrilă. Ministerul Sănătății spune, într-un răspuns trimis senatorului PNL de Vrancea Cătălin Toma, că la unitatea spitalicească s-au constatat probleme grave, în urma ultimelor controale efectuate de Corpul de Control al Ministerului, acum 3 ani, dar nu precizează și ce sancțiuni au fost aplicate. Printre nereguli se menționează inactivitatea Consiliului medical al spitalului, achiziții publice defectuoase, acordarea de sporuri ilegale pentru salariați, precum și încasarea, nejustificată, a taxei de participare la concursuri.

„Recent, am primit un răspuns devastator atât pentru conducerea Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon”, cât și pentru Ministerul Sănătății. Luna trecută, în calitate de senator, i-am adresat câteva întrebări fostului ministru al Sănătății, după ce în mass-media au apărut o serie de articole cu privire la reclamațiile făcute de pacienți. Am dorit să aflu și să aduc la cunoștința românilor, care sunt disfuncționalitățile și problemele spitalului din Focșani, astfel încât să căutăm și soluțiile pentru ca pacienții să fie mulțumiți. Prima surpriză neplăcută a fost că nu mi s-a răspuns la întrebarea dacă Ministerul Sănătății are în vedere să efectueze un control la Focșani și nici la întrebarea privind eventuala notificare a Ministerului de către spital, cu referire la necesitățile unității spitalicești. Totuși, am primit un răspuns care denotă managementul dezastruos al lui Mândrilă & Co., depistat la ultimele două controale ale Ministerului. În plus, am aflat că din octombrie 2016 și până astăzi Mândrilă nu a mai fost deranjat de madam Pintea cu niciun control. Citiți mai jos câte nereguli au găsit în curtea protejatului lui Oprișan oficialii de la minister și poate așa ne dăm seama de ce lucrurile nu funcționează cum trebuie la spital, iar pacienții sunt nemulțumiți de multe ori”, a scris senatorul Toma pe Facebook. Ultimul scandal în care a fost implicat Spitalul Focșani este cel privind prezența fostului premier al României, Viorica Dăncilă, și a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, împreună cu alaiul electoral , în secțiile de Neonatologie și Pediatrie, acestea fiind acuzate că au pus în pericol sănătatea bebelușilor și a copiilor internați, nerespectând normele elementare de igienă și protecție.

Articolul precedentVIDEO Dorel lovește la Soveja
Articolul următorAdjunctul ISJ Vrancea – Aurel Șelaru – schimbat din funcție