PSD DECIDE ASTĂZI DATA CONGRESULUI PENTRU ALEGEREA NOII CONDUCERI

PSD DECIDE ASTĂZI DATA CONGRESULUI PENTRU ALEGEREA NOII CONDUCERI
Sorin Grindeanu, singurul candidat rămas în cursă
Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat (PSD) se reunește luni, de la ora 16:00, pentru a stabili data viitorului Congres al formațiunii, în cadrul căruia va fi desemnată noua conducere.
În prezent, interimatul funcției de președinte al PSD este deținut de Sorin Grindeanu, care a preluat conducerea partidului pe 20 mai 2025, după demisia lui Marcel Ciolacu, liderul social-democraților din august 2020.
Grindeanu a rămas, pentru moment, singurul candidat la președinția partidului, după ce Titus Corlățean și-a anunțat retragerea din cursă, invocând „presiuni asupra familiei” și „jocuri de culise”.
„Au fost două luni intense de discuții în toată țara, dar alternativa pe care am încercat să o ofer nu este fezabilă. PSD seamănă tot mai puțin cu un partid politic și mai mult cu o entitate economică dominată de interese și tranzacții de influență”, a declarat Corlățean.
Decizia de astăzi a Consiliului Politic Național urmează să clarifice calendarul pentru alegerea noii conduceri și direcția politică pe care partidul o va urma sub viitorul lider.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News

























