ILIE BOLOJAN: VOM STABILI UN NUMĂR MAXIM DE ANGAJAȚI AI PRIMĂRIILOR, ÎN FUNCȚIE DE MĂRIMEA LOCALITĂȚILOR

ILIE BOLOJAN: VOM STABILI UN NUMĂR MAXIM DE ANGAJAȚI AI PRIMĂRIILOR, ÎN FUNCȚIE DE MĂRIMEA LOCALITĂȚILOR
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan.
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan.
Șeful Executivului a precizat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că va fi stabilit de asemenea un număr maxim de angajați și pentru consiliile județene.
El a menționat că propunerile vor fi discutate, începând de săptămâna viitoare, cu reprezentanții autorităților locale și cu factorii interesați.
Până la finalul acestei luni, pachetul urmează să fie finalizat.
'Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr maxim, care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel național. Pentru primării, indicatorul principal va fi numărul de locuitori, pentru că în general primăriile au funcții asemănătoare. Pentru consiliile județene, indicatorii pot fi rafinați: nu doar numărul de locuitori dintr-un județ, pot fi numărul de unități administrative sau dacă are un spital județean în subordine (...) sau în funcție de numărul de autorizații de construire pe care Direcția arhitectului șef le eliberează', a explicat premierul.
Pe de altă parte, administrațiile locale care au un număr de angajați corect dimensionat vor avea flexibilitate în stabilirea organigramelor, a declarat Ilie Bolojan.
'Astăzi avem situații în care avem primării cu un număr mic de angajați care funcționează foarte bine. Și avem primării, având o populație asemănătoare, cu un număr mult mai mare de angajați, unde nu se vede niciun plus serviciu, un plus de calitate. (...) Avem consilii județene care au un număr aproximativ de 100 de angajați și avem consilii județene mai mici, care au peste 200 de angajați, dar nu s-au constatat la cele cu număr redus disfuncționalități în activitate', a spus el.
Ilie Bolojan a explicat că pachetul de măsuri vizează: mai multă eficiență; întărirea capacității administrative, astfel încât primăriile să devină 'factori de dezvoltare' a comunităților; descentralizarea, simplificarea și digitalizarea.
Citește și:
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
- 15:41 - Casa Albă transmite ultimatumul! Trump refuză orice înțelegere fără concesii majore din partea Iranului
- 14:48 - Trimisul administrației Trump: „Granițele deschise și cenzura împing Europa spre declin”
Urmărește știrile Realitatea de Vrancea și pe Google News













