Sindicaliștii precizează că, în aceste condiții, nu se pune problema unor noi proteste
Cresc salariile unei anumite categorii de angajați români după ce Klaus Iohannis a semnat decretul oficial.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, mai multe decrete, între altele, promulgând legea care majorează salariile angajaților din Casele de Asigurări de Sănătate.
”Blocul Național Sindical informează că astăzi, 07 decembrie 2023, președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății (PL-x 172/20.03.2023)”, anunță, joi, BNS, într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii precizează că angajații din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești vor avea salariile majorate conform legii.
Sindicaliștii precizează că, în aceste condiții, nu se pune problema unor noi proteste.
”Vă reamintim că proiectul de lege a fost adoptat în urma protestului generalizat demarat la începutul lunii noiembrie a acestui an de Federația Caselor de Asigurări de Sănătate din România, afiliată la Blocul Național Sindical”, aun mai transmisn sindicaliștii.