Senatorul liberal Cătălin Toma atrage atenția asupra inițiativei legislative Legea 568/2018 privind declasificarea documentelor, inițiativă depusă de Dragnea și Tăriceanu, prin care vor să anuleze toate deciziile luate în dosarele referitoare la combaterea corupției, fraudei și spălării banilor. „Graba este mare și uite că pe ordinea de zi a Comisiei pentru administrație publică, comisie unde am funcția de vicepreședinte, la punctul 7 s-a regăsit respectiva inițiativă.

Împreună cu Filipescu Răducu, colegul liberal, și reprezentantul USR am votat împotrivă, dar coaliția PSD+ALDE a însemnat 5 voturi, inițiativa legislativă primind astfel aviz favorabil. Reprezentantul UDMR s-a abținut. Un prim pas pentru „albirea” unor condamnați s-a făcut”, a comentat senatorul pe pagina sa de socializare.

Articolul precedentSTUDIU: 7 din 10 cupluri infertile nu știu că au nevoie de un medic specialist
Articolul următorULTIMA POZĂ: s-a urcat pe vagon să-și facă selfie și a murit instantaneu