Schimbări majore în privința noii legi a pensiilor cu privire la condițiile de pensionare. Unii români se pot pensiona anticipat, chiar și cu 15 ani mai devreme. Vorbim despre persoanele defavorizate sau cu dizabilități, însă, si alte categorii beneficiază de reduceri semnificative.

Vorbim, în primul rând, despre condițiile speciale și eosebite de muncă, adică fostele grupe de muncă 1. și 2. Românii care lucrează în continuare în aceste condiții beneficiază de această reducere a vârstei de pensionare. Aceștia se pot pensiona mai vreme chiar și cu 13 ani sau cu 10 ani. 

Vizați de noua prevedere legislativă sunt și oamenii care au lucrat în zonele de radiații I și II, adică s-au expus unui risc foarte mare. Și aceștia se pot pensiona cu 20 de ani (zona I) sau cu 10 ani (zona 2). Oamenii primesc în timpul activității o serie de punctaje, acestea fiind luate în calcul în momentul în care se pensionează.

Dacă ne referim la persoanele cu dizabilități, vedem că se pot pensiona cu 15 ani mai devreme cei care sunt încadrați la gradul de handicap grav, și cu 10 ani mai devreme cei care sunt încadrați la gradul de handicap mediu.

CINE SE POATE PENSIONA MAI DEVREME ÎN NOUA LEGE

– românii care au lucrat în condiții deosebite și speciale – vârstă de pensionare se reduce 13 ani/respectiv 10 ani

– persoanele care au lucrat în zonele de radiații I și II – vor avea reducerea din vârsta standard de pensionare de 20 de ani ( zona I) și respectiv de 18 ani (zona II)

– persoanele cu dizabilități – se pot pensiona cu 15 ani mai devreme – handicap grav
cu 10 ani mai devreme – handicap mediu

Cum a fost semnat deja contractul pentru sistemul informatic, înseamnă că se așteaptă ca această etapă de recalculare să înceapă.

De luna viitoare și până în luna august vor fi distribuite deciziile de recalculare, iar în acest fel oamenii vor vedea punctajul după noua formulă, urmând ca în septembrie să fie livrate noile pensii.

CÂND PRIMESC ROMÂNII PENSIILE MAJORATE

– mai-august – distribuirea deciziilor de recalculare
– septembrie – livrarea pensiilor majorate
– 3 milioane de români primesc a doua majorare
– 1,6 milioane de români rămân cu pensiile înghețate

SURSA: REALITATEA PLUS 

 
 
Articolul precedentUn avion a aterizat de urgență la Timișoara, în urma unei amenințări cu bombă
Articolul următorFilmul crimei de pe autostrada A1