Liderii organizațiilor județene ale PNL și PNȚCD Vrancea au semnat, astăzi, un protocol de colaborare. Documentul, semnat de președinții și prim-vicepreședinții celor două formațiuni, se referă la consolidarea unei platforme de acțiune politică la nivel județean, care să reprezinte opțiunile electoratului de dreapta. Protocolul de colaborare cuprinde organizarea de ședințe comune ale organismelor de conducere, colaborarea la nivelul consiliilor locale, a organizațiilor locale și județene, organizarea de acțiuni și manifestări comune de opoziție, în plan local și județean. ”Vrem să strângem rândurile în partea dreaptă a eșichierului politic, să întărim și să respectăm valorile democratice. Trebuie să luptăm împreună împotriva abuzurilor puterii PSD-ALDE, să nu mai fim despărțiți, pentru ca rezultatul să fie unul pozitiv la următoarele alegeri”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma. ”Ideea acestei colaborări este mai veche și am ajuns la un moment important din viața celor două partide din Vrancea. Este pentru prima dată, după anul 2000, când punem bazele unei colaborări între cele două organizații politice județene. Vrem să transmitem un mesaj comun de unitate, de bună colaborare la nivel local și județean. Trebuie să fim uniți împotriva guvernării dezastruoase PSD-ALDE”, a susținut președintele PNȚCD Vrancea, Lilian Ilie.
Protocolul de colaborare nu se referă și la participarea pe liste comune de candidați la alegeri. În situația în care acest lucru o va impune, atunci se va completa protocolul semnat astăzi.
Articolul precedentDezvăluiri de la DNA: hotărâri de guvern cu dedicație pentru baronul Oprișan
Articolul următorArest preventiv pentru șoferul vinovat de accidentul mortal de ieri