Pe 20 iulie a.c. au intrat în vigoare noile reglementări legislative cu privire la libera circulație a cetățenilor români în străinătate. Ținând cont că, în perioada verii, se înregistrează un număr mare de români care vin la serviciile de pașapoarte pentru a-și înnoi aceste documente, autoritățile au decis prelungirea programului de lucru cu publicul. Astfel, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vrancea, programul de lucru cu publicul, în perioada 1-31 august, va fi de luni până vineri, între orele 8.30-18.30. ”Principalele modificări intrate în vigoare în această lună privesc creșterea valabilității pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani și modificarea condițiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar. Astfel, acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 3 zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a eficientiza activitatea de eliberare a pașapoartelor s-a decis prelungirea programului de lucru cu două ore, acesta fiind acum de la ora 8.30 la 18.30, de luni până vineri. Măsura este valabilă până la 31 august a.c., pentru 30 de județe”, a declarat șeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisar-şef de poliţie Mirel Toancă. De asemenea, tot în acest scop, a fost dezvoltată platforma de programare online www.epasapoarte.ro.

 

Articolul precedentUn bărbat a fost găsit mort în propria curte
Articolul următorULTIMA ORĂ O femeie a murit în tren