Chiar dacă abia anul viitor vor avea loc alegerile, poștașii din toată țara au început să distribuie materiale de propagandă ale partidului AUR. Poșta și partidul lui George Simion au și un contract prin care trimit pliantele.
Mai multe persoane din totă țara s-ua trzit cu surprize din partea reprezentanților AUR, direct prin poștă. Vorbim de mesaje diee genul „Partidele vor ca AUR să nu câștige” și îndemnuri precum „Fiți alături de noi”.
Acestea sunt doar câteva dintre mesajele livrate prin Poșta Română. Mai mult decât atât, aceștia s-au semnat la expeditor ca fiind „patrioți”.
Pe de altă parte, îi încurajează pe oameni să vină să viziteze site-ul AUR sau să intre pe site. În cazul în care nu pot face aceste lucruri, îi pot contacta telefonic sau Whatsapp.
Pe de altă parte, legea nu interzice propaganda politică și electorală înafara perioadelor în care au loc alegeri.
Localnici din Bihor, spre exemplu, au semnalat presei locale că, odată cu corespondența poștală obișnuită, factorii poștali le-au distribuit și un material tipărit la comanda partidului condus de George Simion și Claudiu Târziu. Acestea vizează mobilizarea în vederea celor patru rânduri de alegeri programate în România anul viitor – locale, europarlamentare, legislative și prezidențiale:
A început campania. Cum pozează politicienii în oameni normali, pentru a alege voturi
„În 2024 au loc toate tipurile de alegeri. Este o șansă unică pentru România. Vor face orice pentru ca o forță care ține cu românii să nu câștige”, arată materialul AUR, fără a numi cine anume încearcă să facă „orice” împotriva formațiunii.
Pliantele subliniază că primul scrutin va fi, în ordine cronologică, cel din 24 iunie, pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, pentru care AUR are o listă „condusă de Cristian Terheș, Gheorghe Piperea și alți patrioți”, care „vor duce mai departe idealurile noastre și vor reprezenta România cu demnitate și hotărâre în Europa”.
La solicitarea ziariștilor, departamentul Comunicare și Relații Publice al Companiei Naționale Poșta Română a transmis că a încheiat cu AUR un contract comercial de prestare a serviciului Postmesager, care „este un serviciu deschis oricărui client și de care poate beneficia o gamă largă de parteneri contractuali, cum este și cazul de față”.
Serviciul Postmesager înseamnă trimiteri interne de „materiale de reclamă, marketing sau publicitate, marketing politic sau publicitate electorală (fluturaşi, flyere, pliante, cataloage, broşuri)”.
Pe de altă parte, Poșta Română nu a dezvăluit valoarea contractului cu AUR și nici câte materiale de propagandă va distribui în beneficiul acestui partid.
Sursa: Realitatea din AUR