Administrația Națională de Meteorologie a emis, în această după-amiază, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de precipitații. Codul galben este valabil până mâine seară, la ora 21.00, în 20 de județe, inclusiv în Vrancea. În acest interval,  vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul și estul Transilvaniei, în vestul Moldovei, local în Maramureș, precum și în zonele montane. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/mp și izolat 50-60 de litri/mp. Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Articolul precedentULTIMA ORĂ O femeie a murit în tren
Articolul următorCe bani vor primi comunele vrâncene afectate de inundațiile din acest an