Pompierii focșăneni s-au luptat, în această după-amiază, și cu un incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona cartierului Mândrești. Dacă, inițial, s-a vorbit de o suprafață mică, vântul a contribuit la răspândirea rapidă a flăcărilor, astfel că focul a cuprins câteva zeci de hectare. La fața locului au acționat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Focșani. În urmă cu puțin timp, ISU Vrancea a anunțat lichidarea incendiului. Potrivit pompierilor, au ars două foișoare de observație ale penitenciarului și circa 35-40 de hectare de vegetație uscată și stuf.

Articolul precedentFOTO Incendiu la școala din satul Ivăncești
Articolul următorLuna martie a început cu un cutremur de 3,6