Într-o intervenție la Realitatea TV, șeful PSD Vrancea și al CJ, Marian Oprișan, a declarat că „șoferii autocarelor care au adus delegațiile au pus preșurile pe noroiul din fața CJ Vrancea, pentru că fac asta de o sută de ani”. Ulterior, Oprișan a remis un drept la replică, pe care îl redăm integral: „Ca urmare a articolelor apărute astăzi în presa locală, referitoare la “preșurile”așezate pe spațiul verde din fața Consiliului Județean Vrancea, suntem nevoiți să facem câteva precizări: “Preșurile” respective, aflate în dotarea oricărui autocar, au fost așezate din proprie inițiativă de către șoferi ca modalitate de eliminare a disconfortului cauzat de vremea nefavorabilă, pentru a permite membrilor delegației să urce în condiții decente în mijlocul de transport. Departe de a fi deplasat, acesta a fost un gest de minimă eleganță și ospitalitate, mai ales față de doamnele prezente la eveniment. Deși momentul menționat nu s-a consumat în prezența domnului Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, tonul articolului, tendențios și denigrator induce în eroare opinia publică, aducând prejudicii de imagine instituției Consiliului Județean Vrancea și, implicit, reprezentantului legal al acesteia, respectiv președintelui Marian Oprișan. Pentru o informare corectă a opiniei publice, solicităm ca, anterior publicării articolelor în presă, să fie cerut punctul de vedere al instituției publice, pentru a evita știrile false. Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Întrebările noastre, firești, sunt: de ce mochetele semănau la mărimi și la model și de ce autocarele nu au fost parcate, pentru coborâre, în fața CJ Vrancea, fără a mai fi nevoie ca doamnele din delegație să treacă peste spațiul cu noroi?

 

Articolul precedentOprișan, despre bolidul de 120 de mii de euro: mămica mi l-a luat
Articolul următorProcurorul Cristi Mărgel rămâne șef la DIICOT Vrancea