La Spitalul Sfântul Pantelimon medicamentele din categoria stupefiantelor, precum morfina, codeina sau anestezicele, riscă să ajungă pe mâna oricui. Această concluzie apare într-un raport de control, din aprilie 2024. Directorul de Îngrijiri Medicale de la aceea dată, Camelia Stamatoiu a făcut un control pe secția ATI și a depistat mari nereguli pe care le-a transmis conducerii unității medicale, scriu jurnaliștii de la Cetățeanul.net. 

Cea mai gravă constatare în urma controlului făcut de directoarea de îngrijiri medicale este legată de modul în care erau păstrate medicamentele din categoria stupefiantelor. Potrivit documentului, dulapul cu aceste medicamente nu era încuiat, și exista riscul ca persoane neautorizate să aibă acces la acestea.

Regimul acestor medicamente este unul extrem de strict, iar atribuțiile de control le are chiar Poliția, care ar trebui să verifice periodic modul în care sunt păstrate aceste materiale. Potrivit surselor ziarului Cetățeanul, niciun polițist nu a fost văzut prin spital pentru a face control. Unul dintre cele mai mari scandaluri privind substanțele folosite în secția ATI a fost legat chiar de Vlad Pascu, cel care a lovit mortal doi tineri la malul mării anul trecut. Dealerul său vindea medicamente furate chiar din spitale.

Directorul de îngrijiri medicale, Camelia Stamatoiu, a fost demis după ce a reclamat la parchet ororile petrecute pe secția ATI, unde șefă era Florina Pompilian. În urma sesizări făcute de medic, doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș au fost arestate preventiv.

În schimb, fostul manager Bogdan Socea a făcut totul pentru a scăpa de directoarea incomodă. La data de 1 august 2024, șeful spitalului a emis o decizie pentru încetarea contractului de administrare cu directoarea de îngrijiri medicale, Camelia Stamatoiu. 

Articolul precedentVREMEA 21 AUGUST. VALUL DE CĂLDURĂ PERSISTĂ: CARE SUNT MAXIMELE ZILE ȘI UNDE SUNT AȘTEPTATE FURTUNI ȘI VIJELII
Articolul următorALFRED BULAI ÎNFOMETA STUDENTELE ÎN TIMPUL PRACTICII